20

                Am 20 de ani, sunt studenta in anul 2 la statistica si previziune economica si ca mai toti romanii de varsta mea daca ma intrebi ce o sa fac la anul pe timpul asta o sa consider ca ai tupeu. Da, stiu sigur ca o sa fiu stresata de licenta (sunt o stresata de felul meu, “reusesc cu indemanare sa fac din fiecare norisor, o adevarata furtuna”), dar ce master o sa fac?, daca o sa fac?, daca raman in tara?... pentru mine este o serie de intrebari fara raspuns...

                Cu ceva timp in urma, nu foarte mult, e drept, mi se pareau asa idealisti si naivi oamenii care imi spuneau “ Oana, vreau sa acumulez cat mai multe informatii in facultate, stau sa imi invat pentru examene, sa imi fac toate proiectele, nu lipsesc de la cursuri, ma straduiesc acum ca peste 4-5 ani sa ma plimb cu Bentley-ul prin Cluj!”, insa de ceva timp am realizat ca imi scapa esentialul... Problema nu era de naivitate legata, avantajul era ca pot spera, se pot motiva. Majoritatea oamenilor aleg calea mai simpla “De ce sa lupt? Oricum e aproape imposibil...”, iar problema si mai mare este ca reusesc, prin descurajari si prin faptul ca ii iau in ras, sa ii si “traga cu picioarele pe Pamant” pe cei care inca mai pot visa. Sfatul meu... Prieteni, profitati cat inca mai puteti visa, nu lasati greutatile vietii si oamnenii mai “slabi” decat voi sa va ia si bucuria asta.

                Amintiti-va mereu: “Telurile scrise sunt vise cu termen limita!” (Brian Tracy)