Bus

                Ca tot ramasesem “datoare” cu relatarea unei intamplari de pe autobuz...   Serile trecute, franta de oboseala si facand mari eforturi sa reusesc sa pun un picior in fata celuilalt, am reusit sa ajung de la facultate pana in statie. Am avut norocul de a nu astepta mai mult de 3 minute. Am urcat frumos in autobuz (care era gol, avand in vedere ca singurele 2 statii precedente nu sunt atat de solicitate) si m-am trantit pe primul scaun pe care l-am gasit.
Dupa 2 statii nu mai aveai loc sa arunci un ac... era un aer absolut greu de inspirat si o caldura de neinchipuit. Mi-a sunat telefonul, am vorbit doua minute, apoi a sunat celalalt... Era mama (vorbim foarte des la telefon, avand in vedere ca ne vedem de 3 ori pe an). Linistita, sa fi vorbit aproximativ trei minute. De ce?
Ca din neant, si-a facut aparitia un “stimabil domn”, vizibil deranjat de prezenta mea si a incercat “sa ia masuri”. Am simtit o burta absolut infioratoare care aproape ca ma lipise de geam... De fel, sunt o persoana cu un temperament coleric, insa cei apropiati au incercat sa ma pondereze, asa am ajuns sa imi “tai din radacina” izbucnirile neadecvate.

                Inspirand (atat cat putea fi inhalat aerul de care va spuneam), expirand, am incercat sa ma calmez, admirand placuta atmosfera de dincolo de geamul autobuzului (intre noi fie vorba, si daca vroiam sa vad ceva in autobuz, nu aveam cum). Sincer, nu am avut nicio intentie de a lasa “Micutul” (sa fi avut maximum 50 de ani) in locul meu. Pur si simplu mi se pare absolut de prost gust sa faci asa ceva, daca il vedeam ca sta langa mine, dar isi vede de treaba lui, ii cedam locul, dar ambitia (de care, de altfel nu duc lipsa) si-a spus cuvantul si aseara. Sa-mi fie cu iertare, dar de ce sa usurez viata unor astfel de personaje?

                Vine controlorul... nici nu puteam sa imi scot abonamentul din geanta, intr-un final arat abonamentul, cand aud o voce “calda”: “Nu o lasi pe doamna insarcinata in locul tau?” Datorita chinului caruia ma supusese, raspunsul meu a fost foarte promt: “Care doamna insarcinata?!”, ceea ce clar l-a enervat (nu va inchipuiti cat de bine m-am simtit). Imi cer scuze doamnei, spunandu-i ca nici daca ma straduiam, nu reuseam sa o vad, suficient de tare cat sa auda si domnul nostru. Pe moment ce trecea, eu eram mai relaxata, iar el prelua cu brio din energia mea negativa. Insa tot auzind comentarii dezaprobatoare din partea dansului, gen: “Pe dumneavoastra nu va vede, dar la doua telefoane poate sa vorbeasca...”, nu am putut sa ma abtin si am pus si eu o simpla intrebare: “Ati mancat sticla?”. Doamna insarcinata se straduia sa-si pastreze expresia serioasa, insa “Micutul” nu a inteles aluzia... Ghinionul meu... Nu a mai spus decat ceva de genul: “Tineretul din ziua de astazi ( sau sa fi zis azi?!)...” si a coborat.

                Personal, respect varsta inaintata, atata timp cat persoana respectiva nu a facut umbra degeaba pamantului. In fine, recunosc ca initial am avut o urma de regret, insa nu cred ca e cazul... Las la aprecierea altora daca am gresit, eu sunt impacata cu mine insami.